Friday, April 30, 2010

Update 8mai + avatar IM


Pt cei care vor sa sprijine micarea din 8MAI in legatura cu marsul biciclistilor, pot acum sa isi puna ca avatar la messenger logoul de mai sus.

8 mai, marşul bicicliştilor arădeni: şapte asociaţii civice şi un colegiu naţional şi-au anunţat până acum participarea!



Alternativa Civicã Arãdeanã, Arad ID, Miºcarea Arãdeanã, Respirã Verde, Lunca Mureºului, ATM - Sectiunea Cicloturism Arad, Argus sunt asociaþiile care pânã în acest moment ºi-au anunþat sprijinul ºi participarea la Marºul Bicicliºtilor, care se va desfãºura în data de 8 mai, între orele 15-17, cu plecare din faþa Casei Sindicatelor, de la Pãdurice. În plus, Colegiul Naþional „Elena Ghiba Birta” a aderat ºi el la marº, ºi mai multe alte licee au semnalat intenþia lor de participare.
Organizatorii sunt acum în tratative cu Lunca Mureºului, pentru a pune gratuit la dispoziþia celor interesaþi sã participe la marº, dar nu dispun de biciclete, câteva biciclete pe care apoi sã le returneze dupã marº.
O plimbare cu bicicleta îþi poate schimba în bine starea de spirit. Dacã nu ai mers demult cu bicicleta, poate ar trebui sã reîncerci. Pe lângã relaxare, câºtigi tonus muscular ºi rezistenþã! O jumãtate de orã de mers cu bicicleta în fiecare zi amânã cu 12 ani procesul de îmbãtrânire, întãreºte inima, accelereazã metabolismul, elibereazã stresul, oxigeneazã corpul, tonificã ºi contureazã muºchii picioarelor, coapsele ºi abdomenul. În mod sigur, mersul pe bicicletã e una dintre cele mai eficiente activitãþi de fitness. Oricine poate practica ciclismul, indiferent de vârstã ºi de condiþia fizicã.
Pentru cã solicitarea este destul de mare, dacã vrei sã testezi avantajele ciclismului, e indicat sã o iei uºor! Dacã nu prea ai antrenament, s-ar putea sã faci febrã muscularã dupã prima încercare, însã nu renunþa. Cu cât exersezi mai des, muºchii se obiºnuiesc ºi rezistenþa creºte. Încearcã o rutã de maximum 3 kilometri ºi apoi mãreºte progresiv distanþa. Mersul pe bicicletã este de trei ori mai eficient din punct de vedere energetic decât mersul pe jos, astfel cã într-o orã de pedalat moderat se consumã între 400 ºi 600 de calorii. Pe lângã faptul cã mersul pe bicicletã este sãnãtos, poate fi ºi o opþiune alternativã de deplasare zilnicã.
Marºul bicicliºtilor arãdeni vizeazã urgentarea demersurilor pentru realizarea pistelor de bicicliºti în municipiul Arad, dupã ce autoritãþile au promis, de ani de zile, cã le vor face, dar le amânã mereu pe considerente care þin mai degrabã de lipsa unei preocupãri faþã de acest subiect, decât de lipsa finanþãrii. Pistele pentru bicicliºti au fost cuprinse ºi în proiectul de reabilitare a carosabilului prin împrumutul de la BERD, dar nu s-au realizat.

sursa: Observator.info

Friday, April 23, 2010

Marsul biciclistilor ARAD! S-a dat VERDE pentru biciclete! VINO SI TU!





















10 motive pentru a alege mersul cu bicicleta
1. Ajută la menţinerea stării generale de sănătate, astfel vei economisi banii pe tratamente pentru ca vacanţele tale să fie de neuitat;
2. Îţi imbunătăţeşte condiţia fizică;
3. Poţi merge cu bicicleta în diferite zone (parcuri, la ţară, pe malul lacului) care te vor ajuta să te eliberezi de stresul cotidian;
4. Este un exerciţiu cu rol terapeutic pentru trup şi minte;
5. Ciclismul este o metodă terapeutică pentru sistemul cardiovascular (scade nivelul colesterolului din sânge iar tensiunea arterială este menţinută în parametri normali), respirator, digestiv şi osos. De asemenea, mersul pe bicicletă reduce riscul cancerului de colon;
6. Tonifică musculatura dar şi sănătatea pielii va avea de câştigat, deoarece orice exerciţiu fizic contribuie la detoxifierea organismului;
7. Te menţine în formă;
8. În cazul persoanele obeze contribuie la scăderea în greutate şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii;
9. Îţi permite să observi mai multe detalii şi nuanţe din mediul înconjurător, dezvoltându-ţi imaginaţia şi creativitatea;
10. Poate fi un mijloc de transport plăcut, iar în trafic va fi o maşină în minus, ceea ce înseamna o poluare redusă.

Primăria a avizat iniţiativa de organizare a marşului bicicliştilor arădeni. Evenimentul va avea loc în data de 8 mai, între orele 15-17, şi are ca scop urgentarea demersurilor de realizare în municipiul Arad a pistelor pentru biciclişti. În ultimii ani s-au realizat în oraş mai multe studii de fezabilitate pentru această investiţie, dar pistele au întârziat să apară. De aceea asociaţia Alternativa Civică a decis organizarea marşului, pentru a atrage atenţia asupra accidentelor dese produse de lipsa pistelor pentru biciclişti, dar şi a unui mod de viaţă mai sănătos, mai... „verde”, prin renunţarea pe cât posibil la mijloacele de transport poluante în favoarea bicicletei.
În subsidiar, asociaţia Alternativa Civică a contactat mai mulţi consilieri locali arădeni pentru promovarea în Consiliul Local a unei hotărâri în vederea amplasării în jurul celor mai importante instituţii locale a unor rasteluri pentru biciclete, dar şi dotarea poliţiştilor comunitari cu biciclete.
Coloana de biciclişti se va forma pe platoul din faţa Casei Sindicatelor, la Pădurice. Va parcurge traseul str. Coposu, Piaţa Drapelului, str. Petru Rareş, DN 7 sens giratoriu, str. Petru Rareş, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Gării, Calea Aurel Vlaicu, Piaţa Fortuna, Calea Aurel Vlaicu, Calea Victoriei, str. G. Coşbuc, str. Horia, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Avram Iancu, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Drapelului, Calea Iuliu Maniu, Calea Radnei, sens giratoriu, Calea Radnei, str. Corneliu Coposu, Casa Sindicatelor.
Marşul bicicliştilor nu va perturba traficul pentru că se vor respecta regulile de circulaţie, semafoarele şi indicatoarele rutiere.
Este liber să participe orice arădean interesat de acest subiect, dornic ca în oraşul nostru să avem cât mai repede pistele pentru biciclişti. Nu este o mişcare politică, ci un gest civic, care vrea să atragă atenţia administraţiei publice asupra faptului că aceste piste trebuie considerate o prioritate. Invităm asociaţiile interesate, persoanele fizice şi juridice arădene, să se alăture acestui demers. Participarea la marş este, evident, gratuită, şi nu este condiţionată de limită de vârstă.
Pentru siguranţa participanţilor la marşul bicicliştilor arădeni, poliţia rutieră va flanca participanţii pe tot traseul. În plus, dacă numărul lor va fi mare, semafoarele vor fi puse pe culoare intermitentă, iar în intersecţii vor dirija traficul poliţiştii de la circulaţie. Marşul se va desfăşura în... şir indian. Organizatorii speră că în coloană vor fi prezenţi peste 150 de biciclişti, care vor manifesta pe două roţi pentru urgentarea realizării pistelor velo în municipiul Arad, pentru amplasarea de rasteluri lângă instituţiile publice din oraş şi dotarea poliţiştilor comunitari cu biciclete. Intenţia organizatorilor este de a milita pentru un Arad mai nepoluat, mai verde. La acţiune şi-au anunţat deja participarea şi două asociaţii de ecologişti.
Primăria a avizat iniţiativa de organizare a marşului bicicliştilor arădeni. Evenimentul va avea loc în data de 8 mai, între orele 15-17.

Aşa cum am mai scris, coloana de biciclişti se va forma pe platoul din faţa Casei Sindicatelor, la Pădurice. Va parcurge traseul str. Coposu, Piaţa Drapelului, str. Petru Rareş, DN 7 sens giratoriu, str. Petru Rareş, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Gării, Calea Aurel Vlaicu, Piaţa Fortuna, Calea Aurel Vlaicu, Calea Victoriei, str. G. Coşbuc, str. Horia, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Avram Iancu, Bulevardul Revoluţiei, Piaţa Drapelului, Calea Iuliu Maniu, Calea Radnei, sens giratoriu, Calea Radnei, str. Corneliu Coposu, Casa Sindicatelor.

Marşul bicicliştilor nu va perturba traficul pentru că se vor respecta regulile de circulaţie, semafoarele şi indicatoarele rutiere.

Este liber să participe orice arădean interesat de acest subiect, dornic ca în oraşul nostru să avem cât mai repede pistele pentru biciclişti. Nu este o mişcare politică, ci un gest civic, care vrea să atragă atenţia administraţiei publice asupra faptului că aceste piste trebuie considerate o prioritate. Invităm asociaţiile interesate, persoanele fizice şi juridice arădene, să se alăture acestui demers. Participarea la marş este, evident, gratuită, şi nu este condiţionată de limită de vârstă.

Thursday, April 15, 2010


"Unul dintre co-fondatorii asociaţei Alternativa Civică Arădeană, Andrei Ando, a anunţat că a depus la Primărie o solicitare privind aprobarea organizării unui marş al bicicliştilor, pe data de 8 mai, pe relaţia Primărie-Bulevardul Revoluţiei-Micălaca-Grădişte-Vlaicu-Centru. Adică, „pe traseul unde noi am identificat potenţiale piste pentru biclişti. În 8 august 2009 a avut loc un asemenea marş organizat de o altă asociaţie arădeană. În nouă luni se naşte un copil, dar iată că nu s-a putut face nici măcar un kilometru de piste pentru biciclişti. În acest timp, Timişoara a realizat 30 de kilometri, iar Iaşul a cheltuit 700.000 lei pentru realizarea a 11 kilometri”, a spus Andrei Ando. Acesta a mai arătat că Primăria „are trei studii privind realizarea pistelor pentru biciclişti, inclusiv în proiectul BERD fiind incluse o parte din lucrări pentru aceste piste. Pe banii pentru aceste proiecte se puteau face piste”, a mai spus Andrei Ando. Cu o zi înainte de data marşului, Alternativa Civică Arădeană va face public un studiu privind posibilitatea tehnică a realizării pistelor pentru biciclişti, pe traseul marşului, „în continuitatea ideii noastre de parteneriat cu administraţia locală. Soluţia tehnică pe care o susţinem este alocarea unei părţi din trotuar pentru pistele de biciclişti, aşa cum s-a procedat în Budapestea, Bucureşti sau Timişoara”. Tot în acea zi va fi făcută şi o prezentare a numărului de accidente mortale în care sunt implicaţi biciliştii, printr-un parteneriat cu Poliţia Rutieră. În altă ordine de idei, Alternativa Civică Arădeană va propune Consiliului Local Civic elaborarea unui proiect privind „dotarea Poliţiei Comunitare cu biciclete”. De asemenea, „vom solicita prin Consiliul Local Civic, dacă vom primi sprijin, amplasarea de rasteluri pentru biciclete în apropierea instituţiilor publice arădene”. Finalmente, Andrei Ando a precizat că solicitarea pentru organizarea marşului a fost făcută „în nume propriu, deoarece am vrut să arăt că orice cetăţean se poate implica într-o activitate civică în nume propriu, fără a avea în spate sprijinul unei organizaţii”."

Interviul acordat ptr VESTIC.RO


Asa cum am anuntat si mai sus, am reusit sa iau legatura cu Domnul Ando ptr a vedea ce se poate face referitor la campanie. Eu ma voi ocupa de logo, afis, si sa vedem, daca vroi fi tricouri, bratari sau insigne, si de altfel am luat legatura si cu http://www.respiraverderomane.blogspot.com/ - RESPIRA VERDE, care ne vor ajuta si ei la campanie, majoritatea fiind si ei ciclisti de altfel!

Pana vineri trebuie sa termin logoul si afisul, iar de saptamana urmatoare dam drumul la campanie! Beneficiem de parteneri media, atat ziare, cat si situri si televiziune!
Sa tinem pumnii sa iasa ceva de data asta! Astept ajutorul vostru, care consta in simpla prezenta la mars, si poate un mic ajutor la imprastierea afiselor

Va tin la curent cu tot ce apare!

Manu (emu_von_art @ Y! sau 0721585486 / 0747106811 )

variante logo: